În urma modului tot mai abuziv în care Google tratează utilizatorii m-am decis să renunț la serviciile lor.
Prin urmare acest blog s-a mutat (iar această adresă se va închide la un moment dat în viitor).
Noul link către blog este: http://undead-pixel.ro/blog
Vechiul link va continua să funcționeze prin redirect.
Blogul a fost mutat pe o platformă WordPress, prin urmare dacă erai înscris la notificări trebuie să te înscri din nou, fie folosind "Subscribe" în dreapta sus, fie adăugând link-ul de mai jos în Reader-ul tău preferat:
http://undead-pixel.ro/blog/feed/
(Apropo, Google Reader se închide..)
După ce fac mutarea am să explic ce am făcut, unde m-am mutat și de ce :).
Ne vedem la noua adresă!
Adio, Google!
Călătorie către centru
duminică, 17 martie 2013
miercuri, 13 martie 2013
Despre ce este vorba?
Cum stai acum şi citeşti acest post observă lumina pixelilor de pe ecran care îţi loveşte retina. Aceasta este o formă de energie electro-magnetică.
Dacă stai pe un scaun, corpul tău consumă energie mecanică pentru a te menţine în echilibru.
Observă-ţi respiraţia... muşchii toracelui, prin energie mecanică, te ajută să inspiri şi să expiri. Iar aerul pe care îl insipiri conţine oxigen, care va fi folosit în interiorul celulor tale pentru a produce energie termică sau mecanică.
Scaunul pe care stai acum a fost construit prin diverse procese mecanice care au avut nevoie de energie.
Calculatorul sau telefonul tău sunt alimentate de energie.
Lumina, pe care o vezi ziua afară, este în mare parte energie solară.
Plantele folosesc această energie solară pentru reacţiile chimice prin care îşi construiesc corpul. Într-un fel, aceste plante înmagazinează energia solara în corpul lor.
Când arzi lemne, cărbune sau petrol, defapt eliberezi (şi transformi) această energie înmagazinată în plante. Gândeşte-te un pic, câţi ani (sau poate milioane de ani) au fost necesari pentru captarea acestei energii solare, şi cât de repede "se consumă" atunci când o arzi.
Maşina ta consumă în mod evident energie, arzând combusitibilul fosil.
Apa caldă de care te bucuri în fiecare zi, este din nou o formă de energie.
Creierul tău, cu care procesezi această informaţie este desigur un mare consumator de energie.
Uită-te în jurul tău, sau gândeşte-te la orice lucru sau proces şi o să observi cum o formă sau alta de energie este "forţa" din spatele lor.
Mai toţi suntem tentaţi să credem că totul se reduce la bani! Că dacă ai bani, ai de toate!
Încerc să te fac să vezi că defapt totul se reduce la energie! Dacă ai energie, ai tot ce ai nevoie!
Este foarte important să înţelegi acest simplu adevăr. De ce? Pentru că goana după orice altceva, este iluzorie. Orice succes ai avea este unul mic şi temporar, câtă vreme problema energiei nu a fost rezolvată.
În ultimul timp ştiinţa şi tehnologia au evoluat enorm, şi totuşi în unele domenii suntem atât de înapoiaţi.... Gândeşte-te cum au evoluat calcutoarele şi telefoanele în doar câţiva ani şi totuşi de aproape două sute de ani (dacă nu mai mult) noi folosim acelaşi motor învechit cu combustie internă... Chiar nu s-a putut descoperi nimic mai bun sau mai eficient? Oare chiar nu ţi se pare asta ciudat?
Totul se reduce la energie.
Când eram mai mic, aveam o mare problemă: nu ştiam ce să-i cer peştişorului de aur dacă ar fi fost să mă întâlnesc cu el. Aş fi vrut să-i cer ceva de care să nu mă plictisesc, sau care să devină nefolositor în viitor. Acum ştiu foarte clar ce vreau: un generator de energie nelimitată pentru care să nu trebuiască să plătesc. Atât este suficient, şi de acolo îmi pot construi singur absolut orice aş avea nevoie...
Vestea bună este aceste generatoare există. Vestea proastă este că nimeni nu crede că ele există şi se chinuie în continuare să trăiască într-un mod limitat şi care este complet irelevant!
Uită-te în jurul tău... vezi oceanul de energie care te înconjoară? Vezi cum totul, dar absolut totul depinde de o sursă de energie?
Dacă stai pe un scaun, corpul tău consumă energie mecanică pentru a te menţine în echilibru.
Observă-ţi respiraţia... muşchii toracelui, prin energie mecanică, te ajută să inspiri şi să expiri. Iar aerul pe care îl insipiri conţine oxigen, care va fi folosit în interiorul celulor tale pentru a produce energie termică sau mecanică.
Scaunul pe care stai acum a fost construit prin diverse procese mecanice care au avut nevoie de energie.
Calculatorul sau telefonul tău sunt alimentate de energie.
Lumina, pe care o vezi ziua afară, este în mare parte energie solară.
Plantele folosesc această energie solară pentru reacţiile chimice prin care îşi construiesc corpul. Într-un fel, aceste plante înmagazinează energia solara în corpul lor.
Când arzi lemne, cărbune sau petrol, defapt eliberezi (şi transformi) această energie înmagazinată în plante. Gândeşte-te un pic, câţi ani (sau poate milioane de ani) au fost necesari pentru captarea acestei energii solare, şi cât de repede "se consumă" atunci când o arzi.
Maşina ta consumă în mod evident energie, arzând combusitibilul fosil.
Apa caldă de care te bucuri în fiecare zi, este din nou o formă de energie.
Creierul tău, cu care procesezi această informaţie este desigur un mare consumator de energie.
Uită-te în jurul tău, sau gândeşte-te la orice lucru sau proces şi o să observi cum o formă sau alta de energie este "forţa" din spatele lor.
Mai toţi suntem tentaţi să credem că totul se reduce la bani! Că dacă ai bani, ai de toate!
Încerc să te fac să vezi că defapt totul se reduce la energie! Dacă ai energie, ai tot ce ai nevoie!
Este foarte important să înţelegi acest simplu adevăr. De ce? Pentru că goana după orice altceva, este iluzorie. Orice succes ai avea este unul mic şi temporar, câtă vreme problema energiei nu a fost rezolvată.
În ultimul timp ştiinţa şi tehnologia au evoluat enorm, şi totuşi în unele domenii suntem atât de înapoiaţi.... Gândeşte-te cum au evoluat calcutoarele şi telefoanele în doar câţiva ani şi totuşi de aproape două sute de ani (dacă nu mai mult) noi folosim acelaşi motor învechit cu combustie internă... Chiar nu s-a putut descoperi nimic mai bun sau mai eficient? Oare chiar nu ţi se pare asta ciudat?
Totul se reduce la energie.
Când eram mai mic, aveam o mare problemă: nu ştiam ce să-i cer peştişorului de aur dacă ar fi fost să mă întâlnesc cu el. Aş fi vrut să-i cer ceva de care să nu mă plictisesc, sau care să devină nefolositor în viitor. Acum ştiu foarte clar ce vreau: un generator de energie nelimitată pentru care să nu trebuiască să plătesc. Atât este suficient, şi de acolo îmi pot construi singur absolut orice aş avea nevoie...
Vestea bună este aceste generatoare există. Vestea proastă este că nimeni nu crede că ele există şi se chinuie în continuare să trăiască într-un mod limitat şi care este complet irelevant!
Uită-te în jurul tău... vezi oceanul de energie care te înconjoară? Vezi cum totul, dar absolut totul depinde de o sursă de energie?
sâmbătă, 2 martie 2013
Free Energy - Music Video
Energia liberă (sau "eliberată"... de monopol, de control și de profit) este exact ce avem nevoie acum și probabil singura soluție rămasă disponibilă să transformăm planeta într-un Paradis.
Sper ca tot mai mulți oameni să se trezească și să înțeleagă acest adevăr, nu prea mai avem timp de pierdut.
Absolut orice, dar absolut orice proces la care te poți gândi, funcționează pe o formă sau alta de energie. Mecanica cuantică începe să indice deja că nu există materie "per se" ci doar un ocean de energie vibrând la diferite frecvențe.
Dacă vrei să ajuți într-un mod radical și profund la transformarea planetei, nu mă pot gândi la nimic mai radical și mai profund decât să înțelegi cum energia este sursa oricărui lucru și forța din spatele oricărui process. Odată ce ai înțeles cu adevărat asta și ajungi să o vezi mereu în jurul tău, abia atunci vei fi capabil să produci schimbări importante și rapide.
Noi suntem un ocean de energie trăind într-un ocean de energie. Nu avem nevoie de bani, de control, de constrângeri și restricții... Energia este cu adevărat liberă și nelimitată, doar că din diverse motive refuzăm că înțelegem acest lucru și fugim după iluzii ca politica, activism, recilare, societați caritabile și tot asa. Toate sunt acțiuni onorabile și ajută, dar foarte foarte puțin comparativ cu impactul pe care l-ar avea înțelegerea adevărului de mai sus.
Vizionare plăcută!
Sper ca tot mai mulți oameni să se trezească și să înțeleagă acest adevăr, nu prea mai avem timp de pierdut.
Absolut orice, dar absolut orice proces la care te poți gândi, funcționează pe o formă sau alta de energie. Mecanica cuantică începe să indice deja că nu există materie "per se" ci doar un ocean de energie vibrând la diferite frecvențe.
Dacă vrei să ajuți într-un mod radical și profund la transformarea planetei, nu mă pot gândi la nimic mai radical și mai profund decât să înțelegi cum energia este sursa oricărui lucru și forța din spatele oricărui process. Odată ce ai înțeles cu adevărat asta și ajungi să o vezi mereu în jurul tău, abia atunci vei fi capabil să produci schimbări importante și rapide.
Noi suntem un ocean de energie trăind într-un ocean de energie. Nu avem nevoie de bani, de control, de constrângeri și restricții... Energia este cu adevărat liberă și nelimitată, doar că din diverse motive refuzăm că înțelegem acest lucru și fugim după iluzii ca politica, activism, recilare, societați caritabile și tot asa. Toate sunt acțiuni onorabile și ajută, dar foarte foarte puțin comparativ cu impactul pe care l-ar avea înțelegerea adevărului de mai sus.
Vizionare plăcută!
miercuri, 20 februarie 2013
Unii îţi dau aripi, în timp ce alţii îţi pun o piatră de mormânt la cap
Probabil că ai trecut şi tu prin următoarea situaţie:
Ţi-a venit o idee genială sau vrei să pui bazele unui proiect interesant şi discuţi acest lucru cu prietenul tău cel mai bun (sau cu mentorul tău).
Cel mai probabil se poate întâmpla una din cele două situaţii:
Prietenul tau devine şi el entuziastmat. Îţi pune întrebări şi este sincer interesat de ideea ta. Îţi ascultă planurile şi te susţine. Dacă îţi exprimi temeri cu privire la reuşita proiectului, te asigură că are încredere în tine, îţi aminteşte de reuşitele din trecut şi îţi spune că indiferent de rezultat va fi alături de tine şi te va sprijini. După discuţia cu prietenul tău te simţi în stare să muţi munţii!
În cealaltă variantă, discuţia este foarte diferită... Prietenul te sfătuieşte că e bine să fii realist! Foarte mulţi încearcă, însă puţini sunt cei care reuşesc. El crede că este un pic naiv din partea ta să ai aşteptări atât de mari, pentru că în final vei fi doar dezamăgit... Îţi aminteşte de situaţii similare din trecut când ai încercat să cari mai mult decât ai putut duce şi aproape ţi-ai rupt spatele. Te învaţă că este bine să îţi cunoşti limitele, să îţi pui ţeluri mai modeste. Îţi prezintă cazuri cu alţii care au încercat şi nu au reuşit şi te întreabă cum eşti tu mai bun?
În urma acestei discuţii este posibil să te simţi demoralizat. Ideea ta nu mai pare atât de genială. D efapt este de-a dreptul prostească şi o pierdere de timp. Nivelul tău de energie este foarte scăzut şi îi mulţumeşti prietenului tău că te-a salvat de la încă o dezamăgire...
Care dintre cei doi prieteni procedează corect?
Al cărui sfat te-ar ajuta mai mult pe tine personal?
Ce fel de prieten eşti tu?
Eu, de cele mai multe ori, sunt cel "realist". Dacă cineva îmi prezintă un proiect nou, în mod automat găsesc mii de motive şi probleme pentru care acel proiect nu va reuşi:
"La asta te-ai gândit? Problema asta cum ai rezolvat-o? Ai obţinut aprobările de care ai nevoie? Ai făcut rost de bani? Nu?!?... păi până nu ai soluţiile la toate problemele astea nici nu are sens să te apuci..."
Pentru cei care au mare încredere în părerile mele, practic, le-am înmormântat proiectul şi ideea şi le-am dat şi câteva motive să fie mai depresivi.
În apărarea mea am o oarecare scuză să acţionez în acest fel. Dacă stau să mă gândesc, eu nu-mi pot aminti vreo persoană care să mă fi încurajat şi să aibă încredere în mine că pot face tot ce îmi propun. Din contră, am fost învăţat că viaţa este plină de probleme. Prin urmare singura îmbărbătare de care am beneficiat a fost propria îmbărbătare. Singura forţă motivatoare pentru a lucra la un proiect personal a venit mereu din interior.
Am ajuns cumva la concluzia că dacă ai nevoie de o aprobare exterioară pentru ideile şi proiectele tale, atunci nivelul tău de energie şi motivare este extrem de scăzut şi este improbabil că vei reuşi să duci la bun sfârşit ce ţi-ai propus. Mi se pare deci foarte important să ai încredere în tine şi în forţele tale, să ştii că vei reuşi în ciuda scepticismului celor din jurul tău. Atunci când forţa vine din interiorul tău eşti cu adevărat puternic.
Totuşi, în ultimii ani, am avut plăcerea să lucrez cu nişte oameni deosebiţi în echipe neobişnuite. Deşi nu s-a pus problema de susţinere în proiecte personale, am primit de multe ori cuvinte de apreciere pentru munca depusă, iar o persoană în mod particular îmi spune mereu mulţumesc după fiecare task realizat. Sunt nevoit să recunosc că aceste lucruri mă fac să mă simt extrem de bine şi mi-au lipsit în echipele de lucru anterioare.
O altă amintire interesantă o am despre ziua în care mi s-a spus prima dată "Te iubesc!". Îmi este greu să descriu exact ce am simţit atunci, însă credeam în acele momente că totul este pefect în lume, că totul va funcţiona şi indiferent ce mi-aş propune să fac, voi avea energia să reuşesc.
În concluzie, cuvintele celor apropiaţi nouă au uneori o putere imensă în a ne afecta starea de spirit. Ne pot ridica la cer, sau ne pot îngropa în mormânt...
Continui să cred că un om cu adevărat puternic şi independent nu îşi schimba starea de spirit în funcţie de o sursă exterioară (cuvintele de încurajare sau de critică). Însă este posibil ca înainte să-ţi descoperi această sursă de energie internă, să ai nevoie de un prieten care să te susţină şi să-ţi amintească să ai încredere în tine.
Atenţie însă, nu vorbesc despre relaţii de co-dependenţă, în care tu ai mereu nevoie de ajutor iar prietenul tău se simte un mare salvator văzându-te pe tine atât de nevoiaş. Vorbesc despre prietenul care te ajută să nu mai ai nevoie de el! Care se asigură că te vei descurca şi atunci când el nu va fi lângă tine să te sprijine.
O să mă opresc aici, însă în posturi viitoare aş vrea să scriu mai în detaliu despre "critica contructivă", dacă chiar ajută, feedback-ul negativ şi zicala: "Eşti un om care caută soluţii sau doar motive pentru care nu o să reuşeşti?" (Toate acestea au legătură cu "efectul Pygmalion" despre care am citit recent.)
Ţi-a venit o idee genială sau vrei să pui bazele unui proiect interesant şi discuţi acest lucru cu prietenul tău cel mai bun (sau cu mentorul tău).
Cel mai probabil se poate întâmpla una din cele două situaţii:
Prietenul tau devine şi el entuziastmat. Îţi pune întrebări şi este sincer interesat de ideea ta. Îţi ascultă planurile şi te susţine. Dacă îţi exprimi temeri cu privire la reuşita proiectului, te asigură că are încredere în tine, îţi aminteşte de reuşitele din trecut şi îţi spune că indiferent de rezultat va fi alături de tine şi te va sprijini. După discuţia cu prietenul tău te simţi în stare să muţi munţii!
În cealaltă variantă, discuţia este foarte diferită... Prietenul te sfătuieşte că e bine să fii realist! Foarte mulţi încearcă, însă puţini sunt cei care reuşesc. El crede că este un pic naiv din partea ta să ai aşteptări atât de mari, pentru că în final vei fi doar dezamăgit... Îţi aminteşte de situaţii similare din trecut când ai încercat să cari mai mult decât ai putut duce şi aproape ţi-ai rupt spatele. Te învaţă că este bine să îţi cunoşti limitele, să îţi pui ţeluri mai modeste. Îţi prezintă cazuri cu alţii care au încercat şi nu au reuşit şi te întreabă cum eşti tu mai bun?
În urma acestei discuţii este posibil să te simţi demoralizat. Ideea ta nu mai pare atât de genială. D efapt este de-a dreptul prostească şi o pierdere de timp. Nivelul tău de energie este foarte scăzut şi îi mulţumeşti prietenului tău că te-a salvat de la încă o dezamăgire...
Care dintre cei doi prieteni procedează corect?
Al cărui sfat te-ar ajuta mai mult pe tine personal?
Ce fel de prieten eşti tu?
Eu, de cele mai multe ori, sunt cel "realist". Dacă cineva îmi prezintă un proiect nou, în mod automat găsesc mii de motive şi probleme pentru care acel proiect nu va reuşi:
"La asta te-ai gândit? Problema asta cum ai rezolvat-o? Ai obţinut aprobările de care ai nevoie? Ai făcut rost de bani? Nu?!?... păi până nu ai soluţiile la toate problemele astea nici nu are sens să te apuci..."
Pentru cei care au mare încredere în părerile mele, practic, le-am înmormântat proiectul şi ideea şi le-am dat şi câteva motive să fie mai depresivi.
În apărarea mea am o oarecare scuză să acţionez în acest fel. Dacă stau să mă gândesc, eu nu-mi pot aminti vreo persoană care să mă fi încurajat şi să aibă încredere în mine că pot face tot ce îmi propun. Din contră, am fost învăţat că viaţa este plină de probleme. Prin urmare singura îmbărbătare de care am beneficiat a fost propria îmbărbătare. Singura forţă motivatoare pentru a lucra la un proiect personal a venit mereu din interior.
Am ajuns cumva la concluzia că dacă ai nevoie de o aprobare exterioară pentru ideile şi proiectele tale, atunci nivelul tău de energie şi motivare este extrem de scăzut şi este improbabil că vei reuşi să duci la bun sfârşit ce ţi-ai propus. Mi se pare deci foarte important să ai încredere în tine şi în forţele tale, să ştii că vei reuşi în ciuda scepticismului celor din jurul tău. Atunci când forţa vine din interiorul tău eşti cu adevărat puternic.
Totuşi, în ultimii ani, am avut plăcerea să lucrez cu nişte oameni deosebiţi în echipe neobişnuite. Deşi nu s-a pus problema de susţinere în proiecte personale, am primit de multe ori cuvinte de apreciere pentru munca depusă, iar o persoană în mod particular îmi spune mereu mulţumesc după fiecare task realizat. Sunt nevoit să recunosc că aceste lucruri mă fac să mă simt extrem de bine şi mi-au lipsit în echipele de lucru anterioare.
O altă amintire interesantă o am despre ziua în care mi s-a spus prima dată "Te iubesc!". Îmi este greu să descriu exact ce am simţit atunci, însă credeam în acele momente că totul este pefect în lume, că totul va funcţiona şi indiferent ce mi-aş propune să fac, voi avea energia să reuşesc.
În concluzie, cuvintele celor apropiaţi nouă au uneori o putere imensă în a ne afecta starea de spirit. Ne pot ridica la cer, sau ne pot îngropa în mormânt...
Continui să cred că un om cu adevărat puternic şi independent nu îşi schimba starea de spirit în funcţie de o sursă exterioară (cuvintele de încurajare sau de critică). Însă este posibil ca înainte să-ţi descoperi această sursă de energie internă, să ai nevoie de un prieten care să te susţină şi să-ţi amintească să ai încredere în tine.
Atenţie însă, nu vorbesc despre relaţii de co-dependenţă, în care tu ai mereu nevoie de ajutor iar prietenul tău se simte un mare salvator văzându-te pe tine atât de nevoiaş. Vorbesc despre prietenul care te ajută să nu mai ai nevoie de el! Care se asigură că te vei descurca şi atunci când el nu va fi lângă tine să te sprijine.
O să mă opresc aici, însă în posturi viitoare aş vrea să scriu mai în detaliu despre "critica contructivă", dacă chiar ajută, feedback-ul negativ şi zicala: "Eşti un om care caută soluţii sau doar motive pentru care nu o să reuşeşti?" (Toate acestea au legătură cu "efectul Pygmalion" despre care am citit recent.)
marți, 19 februarie 2013
Eu sunt mai bun decât tine!
Sunt frumos, sunt deștept, fac ceea ce îmi place în viață și am aproape tot ce îmi doresc.
Acest respect de sine ridicat s-a schimbat dintr-o încredere în resursele personale în ideea că: "Eu sunt un geniu, într-o lume de incompetenți!".
Am ajuns să folosesc tot mai des (în vorbă sau în gând) remarci de genul:
"Nu mai am răbdare pentru toți proștii..."
"Doamne, oamenii sunt atât de plictisitori..."
"Cutare sau cutare este complet incompetent și nu înțeleg de ce trebuie să lucrăm împreună."
"De câte ori trebuie să mai explic rahatul ăsta, care este extrem de simplu?!"
"Nu am timp de problemle astea mărunte!"
"Este doar un/o (vânzator/instalator/taximetrist/birocrat/lucrător/mecanic/etc...). Atâta îl/o ajută capul."
"Wow, ești incredibil de prost/proastă..."
"Timpul meu este mult prea important ca să mi-l pierd cu tine!"
Schimbarea s-a produs subtil și pe nesimțite, iar eu în tot acest timp m-am considerat, bine înțeles, un suflet blând și răbdător cu o misiune importantă în viață. Privind înapoi au fost câteva semnale de alarmă, pe care însă le-am ignorat pentru ca eu am tot timpul dreptate!
Probabil că aș fi continuat pe drumul meu, complet inconștient de noul "complex de superioritate", dacă nu aș fi primit în dar cartea lui Daniel Zărnescu: "Pe mine mă cheamă George". Deși este vândută ca un manual de seducție, am fost suprins să constat că tratează în mod serios probleme de auto-dezvoltare și în mod particular de comunicare.
Daniel, prin textul său, îți pune în față o oglindă unde poți vedea mai clar automatismele tale, mesajele și comunicarea inconștientă pe care o ai cu cei din jur. Astfel am devenit și eu conștient de părerea general proastă pe care o am față de marea majoritate a oamenilor și cum acest lucru afectează interacțiunile mele cu "celălalt".
Nu știu dacă mă voi schimba, însă acest simplu fapt că am devenit conștient de aceste automatisme, măcar îmi dă opțiunea să fac ceva în acest sens. Totodată sunt nevoit să îmi imaginez că, în ciuda carismei și personalității mele atractive, sunt perceput ca un nesuferit insuportabil :).
Interesant este că proiecțiile pe care le fac eu asupra celor din jur spun mai multe despre mine decât despre "ei" și ele se reflectă înapoi. Oamenii, în marea majoritate a cazurilor, se comportă așa cum te aștepți să se comporte.
În realitate, adevărul este că nu-l cunosc pe cel fața mea, și nici nu-l voi cunoaște dacă este "doar un prost care nu merită efortul". Nu știu povestea vieții lui, cum a ajuns unde este astăzi, care îi sunt aspirațiile și visele sau care sunt temerile lui. Și poate cel mai important, atitudinea mea ostilă sau nepăsătoare mă împiedică să-i percep "spiritul" și să avem o comunicare "de la suflet la suflet".
Și tot eu sunt cel care se vaită ca lumea este atât de nepăsătoare!!!
vineri, 18 ianuarie 2013
Bancherul...
Un clip excelent care prezintă situația financiară în care ne aflăm destul de precis!
...și este și în versuri.
Vizionare plăcută:
...și este și în versuri.
Vizionare plăcută:
luni, 14 ianuarie 2013
În memoria lui Aaron Swartz
Aaron a fost un tânăr programator, scriitor și "internet activist" care s-a luptat pentru apărarea drepturilor și libertății de care ne bucurăm azi online.
Probabil că vă amintiți anul trecut despre SOPA/PIPA și ACTA, reglementări legale menite să reducă încălcarea drepturilor de "copyright", însă modul în care au fost aceste legi redactate, deschidea porțile către abuz, permițând unor grupuri selecte de oameni/companii să restricționeze accesul online.
Aaron a fost unul din elementele cheie care au dus la blocarea SOPA în Statele Unite ale Americii.
Pe data de 11 Ianuarie 2013, Aaron "s-a spânzurat": "the young man appeared to have hung himself"
Îmi vine destul de greu să cred, că după victoria obținută, tânărul Swartz a fost atât de deprimat încât s-a sinucis...
În clipul de mai jos îl poți vedea pe Aaron povestind despre lupta lui împotriva SOPA (Mai, 2012):
Veterans Today au scris un articol excelent analizând circumstanțele care au dus la așa zisa sinucidere:
Cine l-a omorât pe Aaron? (Eng.)
Odihnește-te în pace, Aaron Swartz!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)