Eu sunt mai bun decât tine!

Am o părere extrem de bună despre mine!

Sunt frumos, sunt deștept, fac ceea ce îmi place în viață și am aproape tot ce îmi doresc.

Acest respect de sine ridicat s-a schimbat dintr-o încredere în resursele personale în ideea că: "Eu sunt un geniu, într-o lume de incompetenți!".

Am ajuns să folosesc tot mai des (în vorbă sau în gând) remarci de genul:

"Nu mai am răbdare pentru toți proștii..."

"Doamne, oamenii sunt atât de plictisitori..."

"Cutare sau cutare este complet incompetent și nu înțeleg de ce trebuie să lucrăm împreună."

"De câte ori trebuie să mai explic rahatul ăsta, care este extrem de simplu?!"

"Nu am timp de problemle astea mărunte!"

"Este doar un/o (vânzator/instalator/taximetrist/birocrat/lucrător/mecanic/etc...). Atâta îl/o ajută capul."

"Wow, ești incredibil de prost/proastă..."

"Timpul meu este mult prea important ca să mi-l pierd cu tine!"

Schimbarea s-a produs subtil și pe nesimțite, iar eu în tot acest timp m-am considerat, bine înțeles, un suflet blând și răbdător cu o misiune importantă în viață. Privind înapoi au fost câteva semnale de alarmă, pe care însă le-am ignorat pentru ca eu am tot timpul dreptate!

Probabil că aș fi continuat pe drumul meu, complet inconștient de noul "complex de superioritate", dacă nu aș fi primit în dar cartea lui Daniel Zărnescu: "Pe mine mă cheamă George". Deși este vândută ca un manual de seducție, am fost suprins să constat că  tratează în mod serios probleme de auto-dezvoltare și în mod particular de comunicare.

Daniel, prin textul său, îți pune în față o oglindă unde poți vedea mai clar automatismele tale, mesajele și comunicarea inconștientă pe care o ai cu cei din jur. Astfel am devenit și eu conștient de părerea general proastă pe care o am față de marea majoritate a oamenilor și cum acest lucru afectează interacțiunile mele cu "celălalt".

Nu știu dacă mă voi schimba, însă acest simplu fapt că am devenit conștient de aceste automatisme, măcar îmi dă opțiunea să fac ceva în acest sens. Totodată sunt nevoit să îmi imaginez că, în ciuda carismei și personalității mele atractive, sunt perceput ca un nesuferit insuportabil :).

Interesant este că proiecțiile pe care le fac eu asupra celor din jur spun mai multe despre mine decât despre "ei" și ele se reflectă înapoi. Oamenii, în marea majoritate a cazurilor, se comportă așa cum te aștepți să se comporte.

În realitate, adevărul este că nu-l cunosc pe cel fața mea, și nici nu-l voi cunoaște dacă este "doar un prost care nu merită efortul". Nu știu povestea vieții lui, cum a ajuns unde este astăzi, care îi sunt aspirațiile și visele sau care sunt temerile lui. Și poate cel mai important, atitudinea mea ostilă sau nepăsătoare mă împiedică să-i percep "spiritul" și să avem o comunicare "de la suflet la suflet".

Și tot eu sunt cel care se vaită ca lumea este atât de nepăsătoare!!!