duminică, 17 martie 2013

La Revedere, Google!

În urma modului tot mai abuziv în care Google tratează utilizatorii m-am decis să renunț la serviciile lor.

Prin urmare acest blog s-a mutat (iar această adresă se va închide la un moment dat în viitor).

Noul link către blog este: http://undead-pixel.ro/blog

Vechiul link va continua să funcționeze prin redirect.

Blogul a fost mutat pe o platformă WordPress, prin urmare dacă erai înscris la notificări trebuie să te înscri din nou, fie folosind "Subscribe" în dreapta sus, fie adăugând link-ul de mai jos în Reader-ul tău preferat:

http://undead-pixel.ro/blog/feed/

(Apropo, Google Reader se închide..)

După ce fac mutarea am să explic ce am făcut, unde m-am mutat și de ce :).

Ne vedem la noua adresă!

Adio, Google!

miercuri, 13 martie 2013

Despre ce este vorba?

Cum stai acum şi citeşti acest post observă lumina pixelilor de pe ecran care îţi loveşte retina. Aceasta este o formă de energie electro-magnetică.

Dacă stai pe un scaun, corpul tău consumă energie mecanică pentru a te menţine în echilibru.

Observă-ţi respiraţia... muşchii toracelui, prin energie mecanică, te ajută să inspiri şi să expiri. Iar aerul pe care îl insipiri conţine oxigen, care va fi folosit în interiorul celulor tale pentru a produce energie termică sau mecanică.

Scaunul pe care stai acum a fost construit prin diverse procese mecanice care au avut nevoie de energie.

Calculatorul sau telefonul tău sunt alimentate de energie.

Lumina, pe care o vezi ziua afară, este în mare parte energie solară.

Plantele folosesc această energie solară pentru reacţiile chimice prin care îşi construiesc corpul. Într-un fel, aceste plante înmagazinează energia solara în corpul lor.

Când arzi lemne, cărbune sau petrol, defapt eliberezi (şi transformi) această energie înmagazinată în plante. Gândeşte-te un pic, câţi ani (sau poate milioane de ani) au fost necesari pentru captarea acestei energii solare, şi cât de repede "se consumă" atunci când o arzi.

Maşina ta consumă în mod evident energie, arzând combusitibilul fosil.

Apa caldă de care te bucuri în fiecare zi, este din nou o formă de energie.

Creierul tău, cu care procesezi această informaţie este desigur un mare consumator de energie.

Uită-te în jurul tău, sau gândeşte-te la orice lucru sau proces şi o să observi cum o formă sau alta de energie este "forţa" din spatele lor.

Mai toţi suntem tentaţi să credem că totul se reduce la bani! Că dacă ai bani, ai de toate!

Încerc să te fac să vezi că defapt totul se reduce la energie! Dacă ai energie, ai tot ce ai nevoie!

Este foarte important să înţelegi acest simplu adevăr. De ce? Pentru că goana după orice altceva, este iluzorie. Orice succes ai avea este unul mic şi temporar, câtă vreme problema energiei nu a fost rezolvată.

În ultimul timp ştiinţa şi tehnologia au evoluat enorm, şi totuşi în unele domenii suntem atât de înapoiaţi.... Gândeşte-te cum au evoluat calcutoarele şi telefoanele în doar câţiva ani şi totuşi de aproape două sute de ani (dacă nu mai mult) noi folosim acelaşi motor învechit cu combustie internă... Chiar nu s-a putut descoperi nimic mai bun sau mai eficient? Oare chiar nu ţi se pare asta ciudat?

Totul se reduce la energie.

Când eram mai mic, aveam o mare problemă: nu ştiam ce să-i cer peştişorului de aur dacă ar fi fost să mă întâlnesc cu el. Aş fi vrut să-i cer ceva de care să nu mă plictisesc, sau care să devină nefolositor în viitor. Acum ştiu foarte clar ce vreau: un generator de energie nelimitată pentru care să nu trebuiască să plătesc. Atât este suficient, şi de acolo îmi pot construi singur absolut orice aş avea nevoie...

Vestea bună este aceste generatoare există. Vestea proastă este că nimeni nu crede că ele există şi se chinuie în continuare să trăiască într-un mod limitat şi care este complet irelevant!

Uită-te în jurul tău... vezi oceanul de energie care te înconjoară? Vezi cum totul, dar absolut totul depinde de o sursă de energie? 





sâmbătă, 2 martie 2013

Free Energy - Music Video

Energia liberă (sau "eliberată"... de monopol, de control și de profit) este exact ce avem nevoie acum și probabil singura soluție rămasă disponibilă să transformăm planeta într-un Paradis.

Sper ca tot mai mulți oameni să se trezească și să înțeleagă acest adevăr, nu prea mai avem timp de pierdut.

Absolut orice, dar absolut orice proces la care te poți gândi, funcționează pe o formă sau alta de energie. Mecanica cuantică începe să indice deja că nu există materie "per se" ci doar un ocean de energie vibrând la diferite frecvențe. 

Dacă vrei să ajuți într-un mod radical și profund la transformarea planetei, nu mă pot gândi la nimic mai radical și mai profund decât să înțelegi cum energia este sursa oricărui lucru și forța din spatele oricărui process. Odată ce ai înțeles cu adevărat asta și ajungi să o vezi mereu în jurul tău, abia atunci vei fi capabil să produci schimbări importante și rapide.

Noi suntem un ocean de energie trăind într-un ocean de energie. Nu avem nevoie de bani, de control, de constrângeri și restricții... Energia este cu adevărat liberă și nelimitată, doar că din diverse motive refuzăm că înțelegem acest lucru și fugim după iluzii ca politica, activism, recilare, societați caritabile și tot asa. Toate sunt acțiuni onorabile și ajută, dar foarte foarte puțin comparativ cu impactul pe care l-ar avea înțelegerea adevărului de mai sus.

Vizionare plăcută!