The Walken Thing

Unul din actorii mei preferaţi este Christopher Walken. Îmi place la nebunie cum vorbeşte şi privirea lui de om puţin pe "altă planetă" de unde a apărut şi termenul "the Walken thing."

Am găsit pe net un text care îi este atribuit lui Walken şi care mi se pare genial:

"Stop your fucking bawwing this instant! I am not here to comfort you, or to help you cry. I am not here to listen to your story and say, there there, everything will be ok. So stop your fucking crying.

You want to know why I don't care about your sadness? Because you shouldn't be sad. And I know, I know, this is serious shit, and is important, and you don't know what you are going to do now. But at the end of the day is the same shit that all of us go through.

For the past month I've been down and out. Over some broad that knows I love her, but she doesn't love me. She thinks of my love only as being awkward. And she still wants me to be her best friend. On top of that I am a failure in pretty much everything I do, and I have yet to do anything my parents can be proud of. Buy you know what?

I am fucking awesome!

Now, I'll admit that I haven't held a dying man in my arms, or any serious fucking shit, but its all the same. People go through shit every day of their lives, and that is what life is. So grab a beer, pop a top, and toast that you are still alive. Give a toast to those who aren't. Those that died so you could be free. Gave their lives so you can hate yours.

You are fucking awesome. But you don't want to admit it. You go though shit day in and day out, and you live. You, are alive. This world cannot beat you. It can not destroy you. There is no shame in defeat as long as the spirit is not conquered. So don't fucking give up! You are a good, decent person, who is in hard times. You deserve somebody. You deserve a hug. You deserve a kiss at night. You deserve a friend. Don't you ever fucking think differently.

You.

Are.

Awesome.

Start fucking acting like it!"

Vizitatorii (The V's)

Sunt mereu surprins de extratereştrii din serialele TV, care vin de foarte departe, cu tehnologii atât de avansate, cu o civilizaţie superioară nouă şi care în final se dovedesc a fi extrem de proşti. (spre norocul nostru...)

Să luăm de exemplu serialul V.

Prima şi cea mai mare problemă a mea este "carnea umană clonată" peste pielea lor adevărată de reptile. Păi dacă ţesutul "uman" are 1 cm grosime ce mai rămâne din reptila aia dacă îi dai pielea jos? Şi unde anume au îndesat coada? Ca să nu mai vorbim de organele de reproducere care chiar funcţionează!

Sistemele "extratereste" de securitate de pe nava mamă din zona interzisă: O usă cu nişte butoane pe care agenta blondă le-a ţinut minte dintr-o privire! Nu tu scanare a speciei (să te asiguri că măcar e o reptilă care intră în sală)... nu tu sisteme de avertisment... cred că nici oamenii nu mai folosesc aşa sisteme proaste. Iar în mijlocul sălii un scaun... poate ca să nu te simţi singur... sau poate să stea reptilele la picioarele lui...

Domnul reporter "naiv" intră fară nici un stres în sala de "high security" unde se făceau experimente pe oameni şi nimănui nu-i pasă.

La începutul filmului navele apar din senin deasupra oraşelor... radarul ăla care ar trebui să ne avertizeze când se apropie un obiect din spaţiu nu mai funcţiona fix atunci! Dar l-au pornit după aia, pentru că flota din spate se temea de el. E adevărat că intră în cardu un avion rătăcit şi un pilot mort (de frică probabil...). Dar apare Anna şi zice că "oops ne pare răr dar ne era sete şi ne trebuie apă". OH! Ok... totul e în regulă atunci! Hai să aplaudăm şi să ne bucurăm. Nu s-au trimis avioane, tancuri, focoase nucleare... nimic. Toti se uită cu gura căscată la Anna şi nimeni nu vede mutrele înţepate ale echipajului ei.

"The Vs" au evoluat dincolo de emoţiile umane dar se bucură imens dacă le gâdili ego-ul un pic şi mor de furie dacă ceva nu merge cum s-a plănuit... ca să vezi!

Mi-au plăcut şi biluţele albastre în care vorbeşti... e bine că luminau că altfel ar fi crezut cei din jur că ai înnebunit. Nu am înţeles cum formai numărul totuşi... părea să fie suficient să strângi un pic de ea... poate dacă strângeai mai tare sau mai încet...

Prizonierii terbuiau întinşi pe un pat în pielea goală şi chinuiţi să spună tot ce ştiu... se pare că în momente de panică Vizitatorii uitau că au aparate cu care pot citi pur şi simplu memoria...

"The seeker" - sfera ucigaşă "high tech" pe care au uitat să monteze camerele alea şmechere din jachete... aşa că tot ce puteai să vezi erau nişte pete roşii... care puteau fi oameni... stâlpi... butoaie... ce mai contează... la ce ţi-ar trebui să poţi vedea feţele celor din mişcarea de rezistenţă!?!

Procedura medicală era simplă în schimb. Nişte luminiţe albastre se învărteau în jurul capului tău şi dacă nu-ţi trecea era alături o masă de topoare şi satâruri şi seringi de mari dimensiuni.

Vizitatorii erau infiltraţi "peste tot" dar nu au fost în stare să aibă un reporter! Cumva mass-media le-a scăpat! Aşa că se chinuie acuma să mituiască un report uman care nu e hotărât dacă vrea să se culce cu Anna sau să prezinte ştiri.

Trecând peste asta a fost interesant de observat cum oamenii pot fi manipulaţi să-şi urască sincer semenii şi să-şi adore duşmanul: "divide et impera". Poate asta e singura chestie care ar fi funcţionat cu adevărat.

Religion is Bullshit

Momentan sunt un pic prins cu lectura ultimei cărţi a lui David Icke - Human Race Get off your Knees! (The lion sleeps no more) dar între timp mi-am reamintit de următorul clip foarte bine prezentat şi în filmul Zeigtgeist :)

Feel The Rain On Your Skin...

Aş fi vrut să găsesc varianta cu cartea dar va trebui să mă muţumesc cu ăsta :)

Defending Your Life

Am postat mai jos un scurt clip din filmul "Defending Your Life". E un film foarte interesant pe care îl recomand tuturor.

Viaţa unui om.... rezumat!

Te naşti şi prima interacţiune cu această lume sunt palmele pe care ţi le trage doctorul. Bine ai venit!

Urmează apoi câţiva ani de pură încântare în care nu ai nimic de făcut decât să te minunezi de lumea din jur şi de degetele de la picioare.

Apoi trebuie să te duci la şcoală, să înveţi să toceşti şi să-ţi măreşti capacitatea de memorare.

Apoi trebuie să mergi la liceu, unde înveţi să toceşti şi mai mult şi îţi ascuţi şi un pic inteligenţa găsind noi căi să copiezi.

Apoi trebuie să faci o facultate, căci cine mai eşti în ziua de azi fără o facultate? Cum să obţii o slujbă bună şi sigura?

Apoi trebuie să te angajezi, să lucrezi din greu. Trebuie să te scoli în fiecare dimineaţă şi să faci acelaşi lucru din nou şi din nou pentru a strânge banii de pensie şi pentru concediul ocazional odată la doi ani. Ajungi încet încet să te gândeşti doar la pensie iar vârsta de pensionare se mută tot mai târziu.

Apoi ieşi la pensie iar acum trebuie să te bucuri de viaţă. Doar că eşti prea bătrân şi bolnav şi banii se duc pe medicamente. Nu-ţi rămâne decât să-ţi îndrumi copiii să înveţe şi mai multă carte, să muncească şi mai mult şi să facă şi mulţi bani decât tine ca să aibă la pensie.

Apoi mori. La revedere!

PS: din filmul Office Space:
- Peter you're in deep shit! You're supposed to come in on Saturday. What were you doing?
- Michael! I did nothing! I did absolutely nothing! And it was everything that I thought it could be!

Carlos Castaneda - Don Juan's Teachings

Am dat azi peste Carlos Castaneda.

Printr-o coincidenţă (dacă există aşa ceva) ce am citit până acum se leagă oarecum de postul precedent.

"You don't have time, my friend. That is the misfortune of human beings. None of us have sufficient time. Your acts cannot possibly have the flair, the power, the compelling force of the acts performed by a man who knows that is fighting his last battle on Earth.

We are all going to die. There is something out there waiting for me, for sure; and I will join it, also for sure. Use it! Focus your attention on the link between you and your death, without remorse or sadness or worrying. Focus your attention on the fact that you do not have time and your acts flow accordingly. Let each of your acts be the last battle on earth. Only under those conditions your acts will have the rightful power. Otherwise they will be, for as long as you shall live, the acts of a timid man. There is no time for timidity, simply because timidity makes you cling to something that exists only in your thoughts.[...] Our death is waiting and this very act we're performing now may well be our last battle on earth."

Discuţiile despre moarte sunt de multe ori considerate tabu. Ne place să ne credem nemuritori. Vedem oameni în jurul nostru murind dar aşa ceva nu ni se poate întâmpla şi nouă... Doar cuvântul în sine poate evoca imagini oribile, pline de durere şi suferinţa (pe care nu le avem cumva din mass media şi filmele de la Hollywood??).

Castaneda (prin învăţăturile lui don Juan) personifică Moartea şi sugerează să o tratezi ca pe un mare înţelept care stă la stânga ta (nu ştiu de ce la stânga...) la distanţă de un braţ şi îţi atrage mereu atenţia să nu pierzi vremea cu tâmpenii, cu remuşcări, regrete, griji şi lucruri neimportante că nu se ştie când îşi va întinde braţul şi te va atinge. Deci când te simţi pierdut întoarce-te către stânga şi întreabă-ţi partenerul de drum care este pasul următor.

Imaginează-ţi că ai murit . . . .

Un singur lucru pare cu adevărat sigur pe lumea asta... şi anume că mai devreme sau mai târziu fiecare dintre noi moare. Ce are un început... trebuie să aibă şi un sfârşit.

Imaginează-ţi că în această seară ai murit... şi încearcă să observi ce se întâmplă de aici în colo...

La servici câţiva vor fi trişti sau şocaţi, câţiva vor fi uşuraţi şi se vor simţi vinovaţi pentru asta. Foarte mulţi nu vor şti sau dacă vor afla vor uita în primele 10 minute. Şeful de proiect va fi pus un pic în dificultate căci îi va trebui o altă "resursă umană" pentru a termina proiectul la timp, dar va găsi repede pe cineva (chiar mai ieftin!).

Prietenii tăi îţi vor simţi lipsa. Vor discuta o vreme despre tine, iar dacă sunt de treabă vor continua să facă glume pe seama ta şi a experienţelor avute împreună. Cu timpul (şi nu foarte mult timp) apare un nou prieten, poate mai amuzant ca tine, cu o maşină mai "cool" şi a cărui nevastă aşteaptă un copil. Subiecte noi vor umple discuţiile de la bere.

Iubita ta va plânge. Viaţa pentru ea nu mai are sens acum... scenarii gen Romeo şi Julieta îi trec prin minte luptând obişnuinţa de a te ştii aproape... după câteva zile (cam 3-4) îşi dă seama că "shit happens!" şi începe să-şi rearanjeze obiceiurile. Din fericire unul din prietenii tăi este prin apropiere să ofere confort pentru pierderea comună.

Fraţii şi părinţii tăi vor fi probabil cel mai tare afectaţi. Poate se bazau pe tine... poate aveau planuri în care erai şi tu inclus... poate chiar se înţelegeau foarte bine cu tine... poate erai singurul copil. Până la urmă vor accepta realitatea, vor face alte planuri, vor găsi alte soluţii la probleme lor şi vor avea grijă de nepoţii fraţilor tăi. Uneori noaptea înainte de culcare vor mai vărsa câteva lacrimi...

Dar cel mai mult vor suferi visurile şi planurile tale. Lucrurile pe care ţi-ai dorit să le faci dar nu ai îndrăznit... cei cu care ai vrut să vorbeşti dar nu ţi-ai găsit cuvintele... persoanele dragi cu care te-ai certat şi nu ai apucat să te împaci... iubita careia nu te-ai dăruit in totalitate aşa cum ai simţit că vrei... locurile pe care nu le-ai vizitat... banii pe care i-ai strâns pentru pensie... toate astea se vor stinge şi ele în marea de alte gânduri şi dorinţe ale celorlalţi.

Excerciţiul s-a terminat, şi dacă ai ajuns până aici.... bucură-te! Eşti încă în viaţă! (pentru o vreme...)

Realitatea virtuală... o contradicţie în termeni?

Cum poate să fie reală şi totuşi virtuală în acelaşi timp? Şi dacă spui realitate virtuală de unde ştim că "realitatea noastră" nu e tot virtuală? Pare prea rupt din Matrix? Să facem atunci un mic exerciţiu de imaginaţie:

Acum câţiva ani a apărut conceptul de realitate virtuală. Asta însemna ca îţi puneai o cască pe cap care îţi genera nişte imagini creeînd senzaţia că te afli într-o altă cameră (modelată pe calculator) în care puteai să te plimbi sau să interacţionezi cu diferite obiecte. Când am văzut prima dată acele imagini mi-am zis: "E absolut evident ca imaginile sunt niste falsuri, n-ai nici o şansă să păcăleşti creierul uman să creadă reală o imaginea CG (computer generated)."

În prezent, deşi am ceva experienţă în grafica pe calculator, nu mai pot face diferenţa între o poză "reală" şi una "virtuală". Nivelul de detaliu şi naturaleţea texturilor sunt extraordinare. Acum actorii în filme sunt mai mult voci pentru "desene animate" şi probabil în curând nici voci nu vor mai fi.

Să mergem un pic în viitor. În căutarea unei experienţe cât mai complete producătorii de jocuri şi de filme vor oferi tuturor opţiunea de a-şi pune casca pe cap şi a se "scufunda" complet în lumea 3D. Pasul următor ar fi instalarea unor sode în cască prin care, cu ajutorul gândurilor, să poţi interacţiona cu mediul virtual. Urmarea va fi apoi feedback, mici şocuri electrice, micro vibraţii prin care să primeşti şi alte informaţii decât cele vizuale. Dacă până acum au fost jocuri "addictive" să vezi de acum în colo cu noile senzaţii tari.

Urmând cursul timpului şi trendurile prezente putem presupune o evoluţie în biotehnologie şi să zicem că vor apărea nişte implanturi: "the ultimate gadget!". Iniţial doar doritorii îşi vor face acest implant care le va perminte să stea în pat şi să interactioneze complet "wireless" cu lumea virtuală. Implantul va avea şi un sistem de feedback mult mai bun! Vei putea să miroşi, să atingi, să guşti, să interactiozi cu alţi "implantaţi". Avantajele vor deveni desult de repede evidente pentru toata lumea: siguranţă completă, anonimitate în interacţiunile cu ceilalţi, poţi să arăţi aşa cum ţi-ai dorit din totdeauna să arăţi. Un scenariu de genul filmului Surrogates (2009). Din cauza popularitaţii şi a avantajelor oferite eventual toata lumea îşi va dori acest implant şi va interacţiona online. Vei putea experimenta cele mai periculoase experienţe fiind protejat de mecanismul de sigurantă care va filtra orice inpuls peste capacitatea de toleranţa a creierului tău. Singurul motiv pentru care ai mai vrea să ieşi offline ar fi să mănânci şi eventual să faci copii dacă asta îţi doreşti.

Să mergem un pic mai departe. Implantul a devenit atât de popular şi atât de folosit încât au început şi abuzurile. Aici guernul intră în scenă să aducă nişte reglementări pentru protecţia (şi controlul) utilizatorilor online. De vreme ce toata lumea are acum implant nu va fi nici o problema că implantul este acum cerut de lege. Făra el nu poţi "vizita" o bancă, nu poţi obţine nici un fel de acte, ar fi ca şi când azi nu ai buletin.

"A mad scientist" are ideea genială că decât să supui copiii operaţiei de implantare (care mai dă şi greş uneori) cel mai bine modifici codul genetic astfel încât creierul să devină un fel de receptor/emiţător la care să te poţi conecta "wireless" fără implant. Atunci copiii s-ar naşte gata conectaţi în sistem. Vor beneficia din primele ziele de "puterea reţelei"! La prima vedere pare o nebunie, se fac nişte experimente pe ascuns, apar primii copiii modificaţi care sunt foarte fericiţi şi mulţumiţi. Încet încet ideea devine tot mai acceptată, avantajele sunt evidente... şi se face trecerea: "Implants are for old people!! New genetics is the WAY! The Ultimate VR from the very first day of your life!"

Nevoia de a te deconecta de la lumea de vis devine tot mai enervantă... să intrerupi experienţa asta captivantă pentru că "la naiba... iar mor de foame!!". Prin urmare nişte copii de oameni bogaţi se interesează şi achiziţionează nişte sisteme de perfuzii şi "life support" care să le menţină corpul în viaţa fară să fie nevoie să te deconectezi. Prietenii vor vedea imediat ce "cool" e să rămâi online când restul sunt nevoiţi să ia o pauză aşa că se fac demersuri pentru ca tot mai multă lume să treacă "life suport".

Oamenii întreprinzători vor vedea aici imediat o nouă cerere de produs şi aşa apare pe piaţa OCS (Online Continuity System). De acum de la o vârstă tot mai fragedă şi dacă îţi permiţi treci pe OCS şi nu va mai trebui să părăseşti niciodată lumea de vis.

În acest moment singurul motiv pentru a ieşi offline este să produci urmaşi, iar experienţa nu mai e ce a fost odată. Corpul tău e disgraţios şi calea artificială (în care nu mai e nevoie să te întalneşti cu celalalt) îţi surâde tot mai mult. Şi unde este o problemă trebuie să fie şi o soluţie. Tehnologia a evoluat suficient de mult ca să permită preluarea de ADN prin OCS. Şi acum din nou bucurie şi fericire!! Există bănci de ADN din care poţi să-l alegi pe al partenerei, cât despre experienţa sexuală... ei bine poţi avea online câte vrei cu cine vrei fără nici un fel de riscuri şi complet "private!" daca asta îţi doreşti. Să nu mai vorbim că îţi poti alege un partener "complet virtual" care nu spune niciodată nu.

Unde am ajuns? Eşti creeat într-o eprubetă şi din primele zile de viaţă încă înainte de a fi conştient eşti conectat la reţea şi la OCS. Sistemul este automatizat (nu poţi permine greşeala umană), prin urmare tu nu vei ştii niciodată unde eşti defapt, cum arăţi, ce se află în jurul tău în lumea "reală". După câteva generaţii nimeni nu-şi va mai amintii "zilele din trecut" şi e foarte posibil ca nimeni să nu mai ştie că defapt... visează...

La Marea Neagra pentru prima dată în viaţă

Am terminat şi partea a doua a excursiei prin ţară. Traseul a fost de data asta mult mai scurt şi a inclus doar patru oraşe: Slobozia, Tulcea, Eforie Sud şi Constanţa.

Surpriza plăcută a fost oraşul Tulcea. Neaşteptat de frumos şi curat. Centru plin de oameni pe role care m-au făcut din nou să regret că am uitat să le iau şi eu pe ale mele şi am găsit chiar şi un muzeu în care nu m-am plictisit ca de obicei :D.

Muzeul are diferite încăperi în care sunt prezentate flora şi fauna din Deltă. Ce a fost interesantant era că atunci cânt de apropiai de o încăpere aceasta se lumina iar în jurul tău se auzeau tot felul de sunete înregistrate în Delta. Dacă nu ar fi fost etichetele din faţa animalelor ţi-ar fi fost foarte uşor să crezi că e "the real thing!".

Cazarea ne-am făcut-o la Hotel Delta într-o cameră cu un perete din sticlă cu vedere spre apusul deasupra Dunării.

Şi iată că până la urmă am ajuns şi pe litoralul românesc pentru prima oara în 27 de ani. Am vizitat plaja din Eforie Sud. Era pustie cu 2 - 3 pescari şi câteva maşini de şantier care lucrau de zor. Marea Neagră nu e neagră... şi încep să am dubii cu privire la Marea Roşie. Nisipul pe plaja este fin dar plin plin de cioburi de scoici. Nu am avut nici o tentaţie să merg desculţ pe acolo. Mi-a fost imposibil să găsesc un WC sau un chioşc de unde să iau o apă, dar să zicem că încă nu a început sezonul. În ansamblu nu a fost chiar asa nasol cum mă aşteptam. Trebuie să mai văd şi plaja din Mamaia dar până atunci preferinţele mele se îndreaptă către plajele de pe alte meleaguri.

În Constanţa am vrut să vizitez Delfinariul dar nu aveau delfini, apoi am încercat la Planetariu dar trebuiau 10 persoane iar eu eram singur la casa de bilete.

Cu această excursie am testat şi noul Canon 500D. Sunt încă obişnuit cu butoanele de pe 400D dar îl învăţ repede şi pe ăsta. Ce nu-mi place e că într-o zi jumate am terminat 2 baterii, pe când cu 400D o baterie m-a ţinut o săptămână. Am folosit destul de mult Live View-ul şi am încercat şi nişte filmuleţe dar totuşi... consumă cam mult. E clar că nu pot pleca la drum fără acumulatorii de rezervă. În rest sunt foarte mulţumit de el. L-am folosit la toate pozele din excursia asta.

Am să închei cu un clasament al oraşelor vizitate de la cel mai frumos către cel mai puţin frumos:

1. Timişoara
2. Alba Iulia
3. Tulcea
   
4. Hunedoara
5. Târgu Jiu
6. Eforie Sud
7. Constanţa
   
8. Rm. Vâlcea
9. Slobozia
   
10. Giurgiu
11. Craiova
    
12. Alexandria
    
13. Bucureşti